Atat de liniste
E atat de liniste in jur...
Din ce in ce mai des, ma trezesc in momente de liniste...
Acum ceva timp eram tot timpul stresat, agitat, gaseam motive si scuze sa fiu mereu in alergare. Acum totul e atat de linistit...
E ca si cum ai compara un agent de vanzari, incepator, ce nu stie sa-si organizeze deloc timpul, dar care stabileste intalniri cu un calugar budist ce sta si mediteaza.
Cam asa simt eu diferenta. Culmea e ca am fost un soi de agent de vanzari, in cadrul AIESEC. Mi-a prins enorm de bine experienta, insa acum, o mare parte si din cauza whichway am inceput sa-mi pun intrebari. Sa-mi caut momentele de liniste.
Sa fie o liniste in jurul meu, caci atunci cand esti linistit si relaxat vezi lumea cu altii ochi. Brusc observi copilul din colt de strada, fata draguta ce zambeste in masina ce trece pe langa tine, batranica care-si ocupa timpul citind iar cea de langa crescandu-si nepotii.
Vezi atat de multe lucruri in plus, frumoase... lucruri ce-ti dau sentimentul ca traiesti cu adevarat, si te fac sa te bucuri de acest lucru.
Ieri am ajuns in Timisoara dupa o cursa cu trenul Pascani - Timisoara, ce a durat undeva la 15 ore (cu tot cu intarzierea trenului). Mai toata noaptea am citit, si eram foarte ancorat in ceea ce-mi imagineam in urma lecturii. Citeam Shogun, am terminat defapt primul volum, abia astept sa ma apuc de al doilea.
Pe la 8-9 dimineata am ramas singur in compartiment. Si brusc dupa vreo jumatate de ora in care eu-mi gaseam locul trenul s-a oprit intr-o halta, sau in mijlocul campului mai bine zis.
Toata lumea in jur injura, se agita... eu m-am intins relaxat pe bancheta, am deschis geamul micut. Si priveam cu crengile se miscau in vant, cum pasarile se fugareau pe cerul albastru de vara.
A fost atat de frumos, ma gandeam ce bucurie ca traiesc, si cat de norocos sunt defapt. Am tot ce-si poate dori un om, si inca vreau mai mult. Caut relatia perfecta si lucrurul care sa-mi dea fior daca nu-l fac intr-o zi. Imi caut pasiunea, si descopar atat de multe lucruri. Inclusiv pe mine.
Ne agitam atat de mult, ca un pepsi expirat, pentru atat de multe lucruri care nu conteaza. Si amanam de fiecare data lucrurile care ne fac placere, care ne aduc zambete. Pentru ca noi trebuie sa muncim. Noi trebuie sa castigam bani pentru a fi fericiti. Noi trebuie sa facem atat de multe lucruri ce nu conteaza pentru noi, le facem din obligatie, si ne obisnuim sa facem lucrurile astea si in timpul nostru liber.
Si nu e frumos fata de noi, facand asta nu ne respectam cerintele, valorile, dorintele arzatoare ale propriilor noastre persoane. Ne tradam zi de zi, pentru inca 50 lei la salariu, pentru inca un lucru material pentru a ne face viata mai usoara.
Incep sa cred ca avem vieti prea usoare, prea comode. Si din lipsa adevaratelor aventuri, ne construim propriile capcane, propriile aventuri si ziduri de doborat, doar pentru a simti ca traim.
Lucram pentru sefi ce nu dau doi bani pe noi deseori, cand am putea sa ne chinuim sa castigam bani pentru noi, lucrand pentru noi. Si daca cineva imi zice ca visez zicand asta, il injur!
Nu zice nimeni ca nu trebuie sa muncesti pentru altii, dar fa macar ce-ti place. Lucreaza in primul rand pentru tine!
E atat de liniste in jur, simt ca zbor. Vreau sa zbor in continuare...
Hello! Din moment ce m-am apucat sa-ti citesc blogul( atat cat mai am timp cel putin), m-am gandit ca n-ar fi rau sa si comentez. Si am sa incep cu gramatica, ca parca mentionai tu intr-un post ca ai vrea sa scrii cat se poate de corect. Eu n-am intalnit greseli prea grave, doar cateva virgule lipsa, o cratima pusa aiurea si o litera in plus("lucrurul"). Gata cu critica.
)
Cat despre post in sine, eu numesc momente de liniste cele in care ai libertatea sa faci ceea ce-ti place tie, fie ca asta inseamna ca-ti urla un oarecare artist in casti.
"Si nu e frumos fata de noi, facand asta nu ne respectam cerintele, valorile, dorintele arzatoare ale propriilor noastre persoane. Ne tradam zi de zi, pentru inca 50 lei la salariu, pentru inca un lucru material pentru a ne face viata mai usoara." Aveam un profesor care ne spunea ca pana o sa ajungem noi sa facem lucrurile care ne plac(in ceea ce priveste locul de munca) va trebuie sa multumim extrem de multi oameni inainte si tind sa-i dau dreptate. S-ar putea sa ti se para o afirmatie nefondata pentru ca, spre deosebire de tine, eu n-am avut niciodata un loc de munca si nici nu m-am implicat in activitatile unei asociatii studentesti si tot ce pot face e sa invat din experienta celor din jur. Dar e greu, nene, greu sa lucrezi doar pentru tine. (Sa nu ma injuri!
Mult noroc cu zborul ala but, Mr. Superman, ai grija la fronturile periculoase de aer, sa nu trebuiasca sa schimbi directia.:) (Si da, asta era umorul meu ironic pentru care se uita lumea piezis la mine. So don't take me seriously!)
Ne auzim la urmatorul post!
Mai ieri auzeam de cineva care picteaza, intr-un mod mai abstract si vinde tablourile.
Directia o sa schimb cand simt ca fac asta, caci in fond...
Cel mai misto sentiment din lume e, sa reusesti acolo unde toti ti-au zis ca nu poti :)
Te-njur cand ne vedem :)))